Diaconul Nicolae IANCU s-a născut la 30 octombrie 1985 și este originar din Buzău. După terminarea studiilor teologice la Seminarul Teologic Ortodox „Dumitru Stăniloae”, a urmat, în paralel, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul”, specializarea Teologie Ortodoxă Pastorală, precum și Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București.
Dorind să își aprofundeze cunoștințele și să se perfecționeze în domeniul teologic, între anii 2009 - 2010 frecventează Cursurile de studii religioase și educație creștină la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București. Acest program i-a oferit oportunitatea de a explora în profunzime teologia și de a se familiariza cu metodele și practicile educaționale în contextul religios. De asemenea, obține în 2017 diploma de master la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, specializarea Comunicare și comuniune eclezială în spațiul ortodox, iar 2020 diploma de lincență, în cadrul aceleiași facultăți, specializarea Teologie Didactică.
Din anul 2007 a început să lucreze ca reporter pentru postul de televiziune Trinitas TV unde a fost implicat în realizarea de știri, articole și reportaje în cadrul Departamentului „Actualitatea”. De asemenea, s-a implicat activ în mediatizarea evenimentelor și acțiunilor desfășurate de Patriarhia Română și a fost desemnat să promoveze evenimentele centrale ale Bisericii Ortodoxe Române. A fost responsabil și cu mediatizarea unor evenimente bisericești din afara României și cu realizarea de reportaje la parohii românești din diaspora.
În cadrul carierei sale la Trinitas TV, Diaconul Nicolae Iancu a avut o serie de roluri și responsabilități. A fost realizator al emisiunii „Omul de lângă tine” în perioada 2008-2011, oferind publicului interviuri și povești inspiraționale. De asemenea, a fost implicat în mediatizarea lucrărilor de pe șantierul Catedralei Mântuirii Neamului, contribuind la informarea publicului despre evoluția acestui important proiect arhitectural și religios. Este și realizatorul emisiunii „Viața Liturgică – Arvuna vieții veșnice”, care se difuzează în fiecare marți seară la Trinitas TV. Această emisiune are rolul de a aduce publicului larg informații despre slujbele religioase, ritualurile și tradițiile ortodoxe.
Prin activitatea sa în domeniul jurnalismului religios, Diaconul Nicolae Iancu a avut ocazia să participe la numeroase evenimente și să cunoască oameni din diverse comunități bisericești. El a pus în valoare experiențele și poveștile acestora, transmițând mesaje de încredere, speranță și spiritualitate prin intermediul televiziunii.
În 2015 este hirotonit diacon pe seama Bisericii „Sfântul Gheorghe - Vechi” unde s-a implicat în activitățile administrative și bisericești ale parohiei. Activitatea social-filantropică a desfăsurat-o prin implementarea programului „Un ghiozdan pentru un copil sărman", prin care a oferit ghiozdane cu rechizite pentru copiii proveniți din familii defavorizate.
De la 1 octombrie 2021 este încadrat ca diacon la Parohia „Sfânta Fecioară Maria”, Protoieria Sector 3 Capitală. Unul dintre rolurile sale principale este acela de a participa la slujbele bisericești, în special la Sfânta Liturghie săvârșită în zilele de duminică și sărbători. De asemenea, a fost rânduit să predice în zilele de duminică și la unele sărbători din cadrul săptămânii. Din punct de vedere pastoral-misonar a avut grijă de comunicarea și promovarea activităților parohiei prin intermediul tehnologiei. A înființat și administrat pagina oficială de Facebook a parohiei, unde a mediatizat principalele evenimente desfășurate la biserica lor. Pe această pagină, a publicat texte duhovnicești și teologice, știri din viața bisericii preluate de la diferite surse online și informații despre pelerinaje și articole din Ziarul Lumina. De asemenea, a contribuit la crearea unui site oficial pentru parohie, care să ofere o interfață utilă pentru credincioșii plecați din țară și care doresc să rămână conectați cu viața bisericii lor parohiale. Totodată, a avut preocupări și în dezvoltarea patrimoniului bisericii parohiale. A achiziționat și donat mai multe CD-uri și DVD-uri cu conținut audio-video realizate de Trinitas TV și Radio Trinitas. A adăugat la fondul de carte al parohiei mai multe volume editate în ultimii ani la Editurile Patriarhiei Române, care urmează să fie utilizate în special în activitățile cu copiii și tinerii bisericii.
Diaconul Nicolae Iancu a pus în practică valorile creștine prin implicarea sa în activități administrative, religioase, culturale și filantropice. A adus o contribuție semnificativă în slujirea comunității și a inspirat credincioșii prin exemplul său de implicare activă în viața bisericii și în sprijinirea celor nevoiași.
Activitatea pastoral-misionară