Părintele paroh dr. Adrian NIȚĂ s-a născut la 7 mai 1969 și este originar din Ilfov. După absolvirea Liceului de Matematică - Fizică din București (astăzi Liceul Teoretic „Horia Hulubei”), a urmat Facultatea de Fizică din cadrul Universității din București unde a obținut diploma de licență în anul 1995. Totuși, chemarea sa pentru slujirea Bisericii l-a îndrumat ca un an mai târziu să se înscrie la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” de unde dobândește, în anul 2000, diploma de licență în Teologie Ortodoxă Pastorală. Dovedindu-și pasiunea pentru studiu și dornic să se perfecționeze, urmează și obține 2 diplome de master: unul la Școala Națională de Studii Politice și Administrative București (S.N.S.P.A.), specializarea Spațiul Public European, în 2005, iar cel de-al doilea la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, specialiarea Doctrină și Cultură, în 2006.  În 2015, în urma finalizării studiilor doctorale dobândește titlul de doctor în Teologie.

Cu o educație diversă și o experiență vastă, el aduce o contribuție semnificativă Bisericii. A fost profesor de religie între anii 1996-2003, iar din anul 2000, timp de 4 ani, a ocupat funcția de Consilier pe probleme de Religie la cabinetul Chestorului Alexandru Lăpușan, din Parlamentul României.

În anul 2005 este hirotonit preot pe seama Sfintei Mănăstiri Antim din București unde participă direct și nemijlocit la toate slujbele programului cultului divin-public în mănăstrire, respectând toate rânduielile tipiconale prevăzute în cărțile de cult. Între anii 2008-2012 deține funcțiile de Inspector la Sectorul Învățământ și activități cu Tineretul și coordonator al Biroului Eparhial de Catehizare a Tineretului la nivelul Arhiepiscopiei Bucureștilor. De asemnea, este numit director al Centrului Cultural-Social „Iustin Patriarhul” între anii 2008-2010.

Printr-o înțelegere profundă a învățăturilor Bisericii, Părintele Adrian Niță și-a dedicat o mare parte din viața sa slujirii pastorale și învățătorești. Între anii 2009-2012 este Spiritual coordonator, la Paraclisul „Sfânta Ecaterina” al Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București unde a sprijinit și a susținut tineri evlavioși, ajutându-i la consolidarea cunoștințelor teologice și a educației religioase. Din 2012, timp de 3 ani este numit paroh al Bisericii „Sfânta Ecaterina”, Paraclisul Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul”, unde continuă programele catehetice la nivelul parohiei, principala preocupare reprezentând dezvoltarea legăturilor și relațiilor tinerilor cu Biserica.

Pe lângă aceste activități, Părintele Adrian Niță a participat și la numeroase emisiuni la Trinitas TV, interviuri la Radio Trinitas, Radio București și Radio Itsy Bitsy, conferințe, seminarii și simpozioane teologice, contribuind la dezvoltarea cunoștințelor teologice și la promovarea valorilor creștine în societate. A susținut predici și prelegeri în diverse contexte și a publicat articole și studii în domeniul teologiei la Ziarul Lumina.

La 1 februarie 2017 este numit paroh al Bisericii „Sfânta Fecioară Maria” - Dudești, Protoieria 3 Capitală, unde slujește și în prezent cu mult devotament și înțelepciune. Prin prezența sa caldă și încurajatoare, Părintele Adrian Niță a devenit un sprijin important pentru credincioșii parohiei. El oferă consiliere și îndrumare în diferite situații, promovând compasiunea, iubirea și înțelegerea în relația cu ceilalți.

 

Activitatea pastoral-misionară

 

Emisiunea Cuvânt pentru suflet: Iertarea, ieri, azi și în veac

Emisiunea Cuvânt pentru suflet: Iertarea, ieri, azi și în veac

Marți, 02 Mai 2023

În data de 25 mai 2023, Părintele paroh Adrian Niță a fost invitat special al emisiunii „Cuvânt...

Aflați mai multe detalii …

Emisiunea Cuvânt pentru suflet: Lumea, după Învierea Domnului Iisus Hristos

Emisiunea Cuvânt pentru suflet: Lumea, după Învierea Domnului Iisus Hristos

Marți, 18 Aprilie 2023

În data de 18 aprilie 2023, Părintele paroh Adrian Niță a fost invitat special al emisiunii „Cuvânt...

Aflați mai multe detalii …

Editorial: Sfântul Ilie - profetul de foc

Editorial: Sfântul Ilie - profetul de foc

Duminică, 24 Iulie 2022

Sfântul Ilie, cunoscut ca profetul de foc, ocupă un loc deosebit în istoria religioasă a Vechiului...

Aflați mai multe detalii …

Editorial: Prin Cruce Îl descoperim pe Dumnezeu Cel de aproape

Editorial: Prin Cruce Îl descoperim pe Dumnezeu Cel de aproape

Vineri, 20 Martie 2020

În drumul nostru personal spre comuniunea cu Hristos Cel Răstignit și Înviat, Biserica ne-a...

Aflați mai multe detalii …

Pelerinaj în Țara Sfântă a Israelului

Pelerinaj în Țara Sfântă a Israelului

Luni, 27 Ianuarie 2020

Între 20 și 26 ianuarie 2020, părintele Adrian Niță, delegat din partea Sectorului de pelerinaje al...

Aflați mai multe detalii …

Pelerinaj în Ierusalim și Betleem

Pelerinaj în Ierusalim și Betleem

Joi, 07 Noiembrie 2019

În perioada 29 octombrie - 5 noiembrie 2019, părintele Adrian Niță, delegat din partea Sectorului de...

Aflați mai multe detalii …

Pelerinaj în Țara Sfântă

Pelerinaj în Țara Sfântă

Joi, 16 Mai 2019

În perioada 7-15 mai 2019, părintele Adrian Niță, în calitate de delegat din partea Sectorului de...

Aflați mai multe detalii …

Editorial: Familia creştină: iubirea desăvârşită este darnică

Editorial: Familia creştină: iubirea desăvârşită este darnică

Duminică, 08 Decembrie 2013

Știm bine că Bunul Dumnezeu l-a creat pe om după chipul Său şi l-a chemat să ajungă la asemănarea...

Aflați mai multe detalii …

Editorial: Rugăciunea pentru cei adormiţi şi comuniunea sfinţilor

Editorial: Rugăciunea pentru cei adormiţi şi comuniunea sfinţilor

Luni, 10 Iunie 2013

Cea mai comună formă de ajutor pentru cei adormiți este rugăciunea. Atât cea a Bisericii, cât și...

Aflați mai multe detalii …

Editorial: Preoţia lui Hristos şi a Bisericii

Editorial: Preoţia lui Hristos şi a Bisericii

Duminică, 21 Aprilie 2013

Preoţia (Taina Hirotoniei), taina tainelor şi ştiinţa ştiinţelor, așa cum ne învață toţi Sfinţii...

Aflați mai multe detalii …

Editorial: Rugăciunea - comuniune cu Dumnezeu şi izvor de sfinţenie

Editorial: Rugăciunea - comuniune cu Dumnezeu şi izvor de sfinţenie

Vineri, 01 Februarie 2013

Una dintre cele mai reale și palpabile căi prin care omul poate intra în comuniune cu Dumnezeu...

Aflați mai multe detalii …

Editorial: Sfânta Euharistie

Editorial: Sfânta Euharistie

Luni, 03 Decembrie 2012

Unul dintre cele mai concrete moduri prin care Mântuitorul nostru Iisus Hristos rămâne cu noi până la...

Aflați mai multe detalii …