Familia creştină este o viaţă binecuvântată de Dumnezeu şi de Biserică. Este o Taină a unirii duhovniceşti, sufleteşti şi trupeşti, sfinţită de Însuşi Domnul Hristos la Nunta de la Cana Galileii (cf. Ioan 2, 1- 1 1). De aceea, Sfântul Apostol Pavel spune: „Cinstită să fie nunta întru toate, şi patul neîntinat" (Evrei 13, 4), pentru că „toate sunt curate pentru cei curați" ( Tit 1, 15). Prin sfinţirea vieţii în iubire, familia devine casă a lui Dumnezeu.

Scopul şi sensul Taina Sfintei Cununii (căsătoriei creştine) se împlinesc în cultivarea iubirii reciproce, în naşterea de prunci, creşterea lor în duhul Evangheliei şi dobândirea Împărăţiei Cerurilor.

 

RÂNDUIAIA ŞI SEMNIFICAŢIA TAINEI SFINTEI CUNUNII

 

Rânduiala bisericească în cadrul căreia un bărbat şi o femeie se căsătoresc este alcătuită din Logodnă şi Cununie. Conform hotărârii Sfântului Sinod nr. 9027/2011, Logod­na se oficiază numai împreună cu Taina Cununiei după căsătoria civilă; astfel, se evită amânarea Cununiei de către unele persoane care consideră „suficientă" Logodna pentru a trăi împreună din acel moment.

 

LOGODNA

Momentul cel mai important al Logodnei îl consti­tuie binecuvântarea şi punerea inelelor sau a verighetelor în degetul mirelui, respectiv al miresei.
Inelul este semnul făgăduinţei (logodnă înseamnă făgăduinţă, arvunire, gaj sau garanţie), al iubirii, al încrederii, al fidelităţii şi al statorniciei.
Punerea şi schimbarea inelelor semnifică:
--- făgăduirea în iubire şi fidelitate a mirelui şi a mire­sei, unul către altul, precum şi credinţa lor în Hristos, Mirele Ceresc, în perspectiva mântuirii sufletelor lor;
--- prin schimbarea reciprocă a inelelor, mirele şi mirea­ sa îşi dau făgăduinţa credincioşiei şi a încrederii reciproce, încredere care să biruie orice conflict şi să nu lase loc infidelităţii.

 

CUNUNIA

Actul central al Cununiei îl reprezintă unirea ce­lor doi, prin unirea mâinii drepte a mirelui cu mâna dreaptă a miresei, şi încununarea lor cu diademă, cunună sau coroană.

 

Cele mai importante momente ale Tainei Cununiei:

Binecuvântarea mare
,,Binecuvântată este împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor".
Fiind Sfântă Taină a Bisericii, Cununia începe cu binecuvântarea Împărăţiei lui Dumnezeu, însem­nându-se cununile cu Sfânta Evanghelie în semnul Sfintei Cruci, deoarece Împărăţia lui Dumnezeu stă la temelia Creaţiei şi este realitatea ultimă spre care se îndreaptă mirele şi mireasa, împreună cu pruncii pe care îi vor primi în dar de la Dumnezeu şi cu întreaga comunitate a Bisericii în care vieţuiesc după cununie.

Ectenia mare
Cu pace, Domnului să ne rugăm... Pentru ca să fie binecuvântată nunta aceasta, ca şi aceea din Cana Galileii, Domnului să ne rugăm...
Este formată din cereri adresate de comunitate, prin slujitorii săi, lui Dumnezeu, în vederea convieţuirii pe pământ a mirelui şi miresei, a naşterii de prun­ci şi a desăvârşirii lor în sfinţenie pentru a dobândi Împărăţia Cerurilor.

Trei rugăciuni speciale
Sunt premergătoare încununării mirilor; în ele este invocat harul Duhului Sfânt, pentru a Se revărsa peste mire şi mireasă, pentru a-i naşte la o nouă viaţă, a iubirii familiale, în Hristos şi în Biserică.

1. Dumnezeule Cel preacurat și Ziditorule a toată făptura, Care din iubirea Ta de oameni ai prefăcut coasta strămoșului Adam în femeie și i-ai binecuvântat pe dânşii [...], Cel Ce ai binecuvântat pe robul Tău Avraam şi ai deschis pântecele Sarrei [...], binecuvântează-i pe dânşii, precum ai binecuvântat pe Isaac şi pe Rebeca [...], pe Iacov şi pe toţi patriarhii, pe Iosif şi pe Asineta [...].

Dumnezeu, Care i-a creat pe Adam şi Eva, strămoşii întregului neam omenesc, binecuvintează acum pe mire şi mireasă, aşa cum a binecuvântat pe Avraam şi pe Sarra, soţia lui, pentru naşterea de prunci, şi pe toţi patriarhii biblici.

2. Cel Ce, din rădăcina lui lesei după trup, ai crescut pe pururea Fecioara și dintr-însa Te-ai întrupat şi Te-ai născut spre mântuirea neamului omenesc [...], Care ai venit în Cana Galileii și nunta care era acolo ai binecuvântat-o [...], Însuţi binecuvântează nunta aceasta...

În Întruparea şi în Naşterea Fiului lui Dumnezeu ca Om pe pământ stă harul naşterii de prunci şi desăvârşirii tuturor în sfinţenie pentru a dobândi Împărăţia Cerurilor. Raportarea legăturii dintre mire şi mireasă la naşterea Mântuitorului din Fecioara Maria şi cererea binecuvântării ca şi la nunta din Cana Galileii înseamnă includerea noii familii în viaţa Bisericii lui Hristos.

3. Însuţi şi acum, Stăpâne, întinde mâna Ta din sfântul Tău locaş şi uneşte pe robul Tău (N) cu roaba Ta (N), pentru că de către Tine se însoţeşte bărbatul cu femeia.

Pentru a sfinţi unirea dintre bărbat şi femeie - mire şi mireasă - Biserica invocă lucrarea lui Dumnezeu, ca El Însuşi să întindă mâna şi să-i unească prin harul Său, dătător de viaţă şi de iubire.

Încununarea mirelui şi a miresei
Se cunună robul lui Dumnezeu (N) cu roaba lui Dumnezeu (N), în numele Tatălui și al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
Cununile, pe care acum le primesc mirele şi mirea­ sa, erau, în antichitatea romană, semn al victoriei luptătorilor în competiţiile atletice; însă în Biserica lui Hristos ele sunt semn al victoriei iubirii asupra egoismului şi al sfinţeniei asupra patimilor trupeşti. Încununarea mirelui şi a miresei, după ce au fost însem­naţi cu semnul Sfintei Cruci, înseamnă că amândoi se primesc reciproc ca dar din mâna lui Dumnezeu şi cunună a Creaţiei, devenind, fiecare la rându-i, cunună pentru celălalt, în iubire jertfelnică.

Lecturile biblice
Apostolul - textul din Epistola către Efeseni 5, 20-33 - este chintesenţa învăţăturii Bisericii despre valoarea căsătoriei: „Taina aceasta mare este; iar eu zic în Hristos și în Biserică" - şi principiul convieţuirii bărbatului cu femeia - iubirea neîn­treruptă şi nelimitată, până la jertfă.

Evanghelia - Ioan 2, 1-11 - istoriseşte prezenţa Mântuitorului Iisus Hristos la nunta din Cana Galileii şi săvârşirea primei Sale minuni: schimbarea apei în vin, pentru a dărui bucurie vieţii.

Paharul mântuirii şi pâinea comună
Gustarea din acelaşi pahar cu vin şi din aceeaşi pâine (sau prescură) este semn al comuniunii în iubire şi aminteşte de practica împărtăşirii mirelui şi a miresei cu Trupul şi Sângele lui Hristos în timpul Sfintei Liturghii, în Biserica primelor veacuri, când viaţa liturgică a creştinilor era mai intensă, stare duhovnicească la care Hristos ne cheamă să ne întoarcem astăzi.

Dansul liturgic - jertfă şi bucurie
Mirele şi mireasa, naşul şi naşa, împreună cu preoţii sluji­tori înconjoară de trei ori masa pe care este aşezată Sfânta Evanghelie, în timp ce se cântă tropare (cântări sfinte) ex­primând bucuria Naşterii Mântuitorului Iisus Hristos din Fecioara Maria, bucuria muceniciei - măsura iubirii dintre mire şi mireasă - şi slăvirea Preasfintei Treimi.

Ridicarea cununilor
Primeşte cununile lor în Împărăţia Ta, păzindu-i curaţi, fără prihană şi neasupriţi în vecii vecilor.

Apolisul (formula de încheiere)

 

ÎNDRUMĂRI PRACTICE
  • Taina Cununiei se împărtăşeşte numai creştinilor ortodocşi (mire şi mireasă), însoţiţi de naşul ortodox şi naşa ortodoxă, cununaţi la biserică.
  • Cununia este precedată, întotdeauna, de căsăto­ria civilă; de aceea, atunci când mirele şi mireasa vin la Cununie, vor avea asupra lor Certificatele de Bo­tez şi Certificatul de Căsătorie, iar naşul şi naşa, Certificatele de Botez şi Certificatul de Cununie.
  • În ceea ce priveşte starea juridică a mirilor, trebuie ştiut că, după rânduielile bisericeşti (canonice) şi după le­gile civile ale statului român, nu se pot căsători decât un bărbat necăsătorit şi o femeie necăsătorită; nu se poate oficia căsătoria între rude trupeşti (consangvini de gradul I-IV, sau prin încuscrire, până la gradul VII), între rude spirituale (prin năşie la botez sau cununie), între copiii naturali şi cei adoptaţi, aceştia devenind fraţi. Pentru o in­formare corectă asupra acestor aspecte, a se vedea: Slujba Logodnei şi a Cununiei, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2016, pp. 2 1-24.
  • Pregătirea duhovnicească în vederea primirii Tainei Cununiei presupune convorbiri duhovniceşti între preot, mire, mireasă, naş şi naşă, precum şi spovedirea mire­lui, miresei, naşului şi naşei înaintea săvârşirii Tainei Sfintei Cununii.
  • Este bine ca pregătirea mirelui şi a miresei să se împlinească şi printr-o intensificare a rugăciunii lor particulare şi par­ticiparea lor cât mai deasă la viaţa liturgică a Bisericii.
  • La Cununie se folosesc două lumânări, care vor fi ţinute de naş şi de naşă de o parte şi de alta a mirelui şi a miresei; este bine ca lumânările să fie din ceară curată (de albine), lumânări care se vor procura de la pangarul bisericilor.
  • Mirele şi mireasa vor aduce la biserică verighetele, puţin vin şi o pâine mică (prescură), din care vor gusta la momentul liturgic potrivit („Paharul comun").
  • Vestimentaţia mirelui şi a miresei trebuie să fie po­trivită momentului: rochia miresei să fie albă şi decentă, iar costumul mirelui, sobru şi elegant.
  • Intrarea în biserică, în vederea oficierii Tainei Sfintei Cununii, se face în or­dinea aceasta: intră doi tineri care poartă cele două lumânări, încă neaprinse, urmaţi de naş şi mireasă , naşă şi mire, de părinţii mirelui şi ai miresei şi de nuntaşi.
  • Taina Cununiei se săvârşeşte numai în timpul rân­duit sau îngăduit de Biserică.
  • Sunt anumite zile sau perioade în timpul anului în care nu se oficiază cununii (însemnate în calendarul creştin-ortodox). Acestea sunt:
    • în zilele şi perioadele de post: miercurile şi vinerile de peste an (afară de cele cu dezlegare, însemnate cu harţi); aju­nul Bobotezei (5 ianuarie); Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul (29 august); Înălţarea Sfintei Cruci (14 septembrie); Postul Sfintelor Paşti; Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel (luni după Duminica Tuturor Sfinţilor până în 28 iunie); Postul Adormirii Maicii Domnului (1- 14 august); Postul Naşterii Domnului (15 noiembrie - 24 decembrie);
    • în ajunul şi în zilele Praznicelor Împărăteşti;
    • de luni după lăsatul secului de carne pentru Pos­tul Sfintelor Paşti până la Duminica Sf. Apostol Toma;
    • de la Crăciun până la Bobotează (25 decembrie - 6 ianuarie).
  • De aceea, înainte de stabilirea datei nunţii, bărba­tul şi femeia care doresc să se cunune se vor adre­sa preotului şi, împreună, vor consulta calendarul, pentru a evita zilele în care nu se fac nunţi.
  • Nu se săvârşesc nunţi în perioada posturilor, deoarece acestea nu se potrivesc cu starea şi atmos­fera bisericească de pocăinţă din timpul postului.

„Trebuie ca toți cei ce se însoară și cele care se mărită să facă unirea lor cu aprobarea episcopului, ca să fie căsătoria lor după Domnul, iar nu după poftă!"
(Sfăntul Ignatie, Epistola către Policarp 5, 2).